top of page
Cover America Ecuador Galapagos.jpg
  • De ce Peru cu 1001 Adventures?
    Între zecile de oferte și serii ale multor agenții de turism, de ce să o alegi chiar pe a noastră? Poate pentru că cunoaștem Peru aproape la fel de bine ca România. În Peru suntem la noi acasă iar programul este făcut cum am știut mai bine, în baza experienței locale, organizând vacanțe pentru turiștii de prin toate colțurile lumii. Acest program a fost primul de acest gen din România, care a oferit o viziune mai amplă decât clasicul triunghi Lima-Machu Picchu-Lacul Titicaca. Și, în ciuda concurenței mari și a costurilor, ne-am încăpățânat să-ți oferim în continuare cel mai bun program de Peru din România, într-un ritm în care să ai timp să apreciezi, să experimentezi, să înțelegi și nu doar să bifezi în viteză câteva obiective. Poți vedea și simți lucruri pe lângă care alții trec fără să le observe. Îți propunem o incursiune de 15 zile pe teritoriu peruan, care îți va permite să iei pulsul unui alt fel de a trăi în care te bucuri din plin de atracțiile sale. Nici o zi nu se aseamănă cu cealaltă. Începi cu vizita Limei coloniale, apoi continui cu descoperirea leilor de mare de la Ballestas, te dai cu placa în deșert, zbori deasupra liniilor de la Nazca și apoi gonești pe lângă Pacific în drum spre Arequipa. În Orașul Alb construit din tuf vulcanic te oprești să admiri vulcanii ce îl străjuiesc și superba sa arhitectură colonială. Ai ajuns în legendarii Anzi unde peisajele te lasă fără suflare, iar vicuña, cel mai mic camelid zburdă încă în libertate. Canionul Colca este al doilea cel mai adânc canion din lume și o șansă mare să vezi zborul condorului. După un popas foarte plăcut pe lacul Titicaca, unde înveți dialectul local te îndrepți spre Cusco, fostă capitală a Imperiului Inca și loc de care te vei îndrăgosti pe loc. Da, mergem și la Machu Picchu dar am pregătit o mulțime de alte lucruri pentru tine în această regiune, pe care de abia așteptăm să ți le dezvăluim! Pentru Cristina, tour leader-ul tău din această călătorie, Peru este “acasă departe de acasă” şi ţara unde a locuit aproape 4 ani, timp în care a organizat expediții turistice în zona Cusco – Machu Picchu şi a trăit intens realitaţile ţării şi micile evenimente care formează viaţa de zi cu zi a locuitorilor ei. Te invităm să cunoaștem împreună acest tărâm visat de mulţi, dar cunoscut cu adevărat de foarte puţini; un ţinut care fascinează.
  • Itinerariul complet
    Ziua 1 [ - , - , - ] (23.08.2024, vineri) Sosire la Lima Sosire la Lima (diferenţa de fus orar este de -8 ore). Preluare de pe aeroport şi transfer la hotel. Ziua 2 [ Mic dejun , - , - ] (24.08.2024, sâmbătă) Lima Astăzi descoperim Lima. Turul începe în Parque del Amor din Miraflores, unde admirăm Oceanul Pacific. Continuăm turul cu vederea panoramică asupra Huaca Pucllana, centru ceremonial al culturii Lima, iar în cartierul San Isidro, centru financiar al oraşului, observăm Huaca Huallamarca, vechi templu pre-incaic. Continuăm cu vizitarea centrului reprezentat de Plaza de Armas (sufletul oricărui oraş peruan) unde admirăm Palatul Guvernului şi Palatul Municipal. Vizităm Catedrala din Lima și Mânăstirea Santo Domingo. Vizită la Muzeul Larco, cel mai interesant muzeu din oraș. Timp liber pentru explorarea orașului. Ziua 3 [ Mic dejun , Prânz , - ] (25.08.2024, duminică) Lima | Paracas | Ica Plecare dis-de-dimineață (04:00) pentru a începe drumul pe Panamericana Sur spre Paracas. Plecăm cu cu șalupa către Insulele Ballestas, considerate ca fiind „un Galapagos pentru cei mai puțin înstăriţi”, unde putem observa cormorani, pinguini Humboldt şi lei de mare, dar și “Candelabrul”, un uriaş desen în nisip aflat pe malul mării ce servea drept semn pentru navigatori, desen misterios la fel ca și liniile de la Nazca. În continuare vizităm Huacachina, o mică lagună înconjurată de dune mari de nisip. Am inclus în program și o plimbare cu vehiculul dunelor de deșert, pentru senzații pline de adrenalină. Dacă dorești, poți face și sandboarding! Ziua 4 [ Mic dejun , - , - ] (26.08.2024, luni) Ica | Nazca După micul dejun continuăm drumul nostru spre sudul Peru-ului. În drum spre Nazca admirăm deșertul cu munți albaștri și peisaje lunatice. Urmează zborul deasupra liniilor de la Nazca, cu o linie aeriană care are toate aprobările de calitate şi siguranţă. Ai restul zilei la dipoziție pentru odihnă sau pentru explorarea împrejurimilor de la Nazca. Ziua 5 [ Mic dejun , - , - ] (27.08.2024, marți) Nazca | Arequipa Astăzi luăm drumul lung spre Nazca (poate dura uneori până la 10 ore), însă peisajul natural este unic acolo unde se îmbină deşertul cu valurile oceanului Pacific. Va fi o experiență memorabilă cu niște peisaje de o sălbăticie de căpăt de lume. Ziua 6 [ Mic dejun , - , - ] (28.08.2024, miercuri) Arequipa Astăzi realizăm turul orașului Arequipa, al doilea oraş ca număr de locuitori din Peru, construit din piatră vulcanică albă. Parcurgem cartierul colonial San Lázaro, punctul de belvedere Carmen Alto, de unde se pot observa cei trei vulcani ce înconjoară oraşul: Misti, Chachani şi Picchu Picchu. Continuăm cu vizitarea districtului Yanahuara, faimos pentru biserica sa în stil andaluz. Partea a doua a turului o petrecem la mânăstirea Santa Catalina, un oraș în oraș ce aduce aminte de cartiere vechi din Sevilla sau Granada. Turul se sfârşeşte cu vizitarea Plaza De Armas – zona cea mai activă a oraşului – şi a bisericii iezuite Compania, construită în secolul XVII. Timp liber pentru explorarea orașului. Ziua 7 [ Mic dejun , Prânz , - ] (29.08.2024, joi) Arequipa | Chivay Plecăm spre valea Colca, unde ne întâlnim pentru prima dată cu măreția Anzilor. Ȋn peisajul arid, vicuñas, cel mai mic camelid al Americii Latine, zburdă liber prin Rezervaţia Pampa Cańahuas. Vedem sate tipic andine şi luăm prânzul în drum spre hotel. După-amiază liberă pentru repaos sau pentru vizita băilor termale (activitate opțională, dar vă asigurăm transportul). Ziua 8 [ Mic dejun , Prânz , - ] (30.08.2024, vineri) Chivay | Puno Plecare spre Cruz del Condor, locul în care apar de obicei condorii, simbol al Anzilor. Pe drum ne minunăm de frumusețea canionului Colca. Oprim în satele Maca şi Yanque care păstrează încă aerul colonial. După prânz, continuăm traseul către Puno. Ziua 9 [ Mic dejun , Prânz , - ] (31.08. 2024, sâmbătă) Puno | Insulele Uroşilor | Taquile | Puno Ȋncepem ziua pe lacul Titicaca cu vizita pe insulele plutitoare ale uroşilor, construite din totora (papură). Continuăm drumul spre Insula Taquile, ai cărei locuitori mențin tradiţii de mii de ani şi care ne vor primi în costume tradiţionale. Urcăm pe insulă pentru a putea vedea lacul Titicaca de sus. Luăm prânzul pe insulă, după care ne întoarcem la Puno. Ziua 10 [ Mic dejun , Prânz , - ] (01.09.2024, duminică) Puno | Cusco Plecare spre Cusco, considerat a fi cel mai fascinant oraş al Americii de Sud. Oprim în La Raya, pentru a putea admira peisajul andin şi a lua prânzul. Continuăm drumul către Racchi, singurul templu dedicat zeului Viracocha. Ultima vizită din program o realizăm la Andahuaylillas, o biserică supranumită Capela Sixtină a Americii de Sud. Spre seară sosim la Cusco, cel mai frumos oraș al Americii de Sud. Ziua 11 [ Mic dejun, - , - ] (02.09.2024, luni) Cusco De dimineață părăsim Cusco pentru a vizita Sacsayhuaman, construcţie gigantică înconjurată de natură. Putem vizita și alte ruine din apropierea orașului Cusco, incluse oricum în biletul turistic, dar preferăm o vizită pe îndelete decât să bifăm obiective. La întoarcere în Cusco vizităm ruinele Templului Koricancha, cândva templul de aur al incaşilor și Catedrala din Plaza de Armas care adăposteşte opere coloniale foarte valoroase. După-amiază liberă pentru a descoperi farmecul aparte al orașului. Un loc pitoresc este cartierul artiştilor San Blas, unde fiecare casă este o istorie vie. Ziua 12 [ Mic dejun , - , - ] (03.09.2024, marți) Valea Sacră a Incaşilor | Maras| Moray | Ollantaytambo Începem dimineața cu vizita la Moray, sit arheologic cu trei mari terase concentrice, ca un amfiteatru de mari dimensiuni. Continuăm către Maras, o vale a minelor de sare din epoca pre-inca. În continuare ne îndreptăm către Ollantaytambo, un loc magic al civilizației inca. Urcăm până la Templul Soarelui care nu a fost dus niciodată la bun sfârşit, deoarece a fost început în timpul războaielor civile din imperiul inka. La finalizarea turului, așteptăm trenul spre Machu Picchu. Sosire la Aguas Calientes şi transfer pe jos la hotel. Ziua 13 [ Mic dejun , - , - ] (04.09.2024, miercuri) Aguas Calientes | Machu Picchu | Urubamba Machu Picchu este apogeul călătoriei, una dintre minunile lumii moderne. Oraşul Pierdut al Incaşilor se dezvăluie cu terase, temple şi locuri rezidenţiale. Am inclus pentru tine un bilet separat pentru trekking la Huayna Picchu/Machu Picchu Cerro, pentru a vedea Machu Picchu cu alți ochi și din mai multe perspective, ce va da savoare specială călătoriei tale. Turul ghidat durează aprox. 2 ore. Ȋntoarcere la Ollantaytambo cu trenul. Transfer de la gară la hotelul din Urubamba. Ziua 14 [ Mic dejun , - , - ] (05.09.2024, joi) Urubamba | Cusco Ne îndreptăm către satul Pisac, unde urcăm către situl arheologic Pisac, pentru explorarea ruinelor și priveliști de neuitat asupra împrejurimilor. După-amiaza ne întoarcem la Cusco. Ziua 15 [ Mic dejun , - , - ] (06.09.2024, vineri) Cusco Ai o zi liberă la dispoziție în cel mai frumos oraş al Americii Latine pentru a-l putea cunoaşte pe îndelete. Orașul îşi păstrează pe deplin farmecul tradiţional, cu arhitectura sa, cu atelierele sale meşteșugăreşti și piețele locale. Dacă nu, împrejurimile oraşului oferă tot atâtea ocazii de a vă bucura de viață: poți face trekking, călărie sau rafting. Sau poți să ”te dai” cu via ferrata, pentru senzații și priveliști de neuitat! Sau poți să-ți faci selfie la Rainbow Mountain, un obiectiv turistic turistic preferat al călătorilor din ultimii ani. Ziua 16 [ Mic dejun , - , - ] (07.09.2024, sâmbătă) Cusco | Lima Transfer la aeroportul din Cusco, pentru zborul către Lima. În Lima, se realizează formalităţile de îmbarcare pentru zborul către casă. Sosirea acasă va fi pe 8 septembrie 2024, în funcție de zborul ales. BINE AI REVENIT ACASĂ! TE AȘTEPTĂM ȘI ÎN ALTE AVENTURI!
  • Informații despre tarif
    Tariful pachetului (nu include zborul internațional): 3329 $/ persoană în cameră dublă; Supliment single: 600 $ Tariful este valabil pentru un grup de minim 10 persoane. Pentru un minim de 9 persoane, costul adițional va fi de 100 USD/persoană. Pentru un minim de 7 persoane, costul adițional va fi de 300 USD/persoană. La înscriere se va achita 600 USD, iar restul cu cel puțin 40 de zile înainte de plecare. Tariful include: • 15 nopți cazare cu mic dejun la hotelurile specificate (5 de 4 stele și 10 de 3 stele); • Toate transferurile și transportul confortabil pe durata turului; • Toate intrările la obiectivele turistice; • Ghizi locali la toate destinațiile; • Toate taxele; mai puțin taxele bancare; • Mese adiționale, așa cum sunt menționate în program (băuturile nu sunt incluse); •Tour-leader român, care a locuit în Peru, Cristina Dăuș. Extra activitati din Seria 1001 ADVENTURES: • Plimbare cu șalupa la insulele Ballestas; • Zborul deasupra liniilor de la Nazca; • O tură peste dune, cu vehicul deșertului, la Huacachina; • Bilet de intrare extra la Huayna Picchu sau Machu Picchu Cerro, pentru un minitrekking la Machu Picchu în valoare de 75 USD; • Altele :) Tariful nu include/Posibile cheltuieli suplimentare: • Zborul internațional București - Lima - București. Îți putem cumpăra acest bilet sau îl poți achiziționa direct, după preferință. Pentru o mai buna coordonare a programului, te rugăm sa ne consulți înainte de achiziționarea zborurilor. Zborurile ideale sunt cu KLM/Air France, costul lor poate fi in jur de € 1500 în funcție de ofertele la momentul achiziției. Există de asemenea o variantă mai economică, cu Turkish Airlines (în jur de 850 EUR la momentul publicării), care ți-ar permite să ajungi pe aceleași date ca și cele de la KLM/Air France, dar au două escale; • Tips-uri pentru ghizii şi şoferii locali (se achită la ghidul român, la începutul călătoriei): 120€; • Asigurarea de călătorie: ±30 €; • Orice altă activitate nemenționată în program sau prezentată ca și opțională; mesele neincluse și orice altă activitate personală; • Mese: $10-30/masă în cazul meselor care nu sunt incluse în pachet; • Zbor cu parapanta în apropiere de Cusco sau Via Ferrata și Zipline pe Valea Sacră (aprox. $ 100/persoană); rafting, trekking la Rainbow Moutain. etc. (vei putea face o singură activitate dintre acestea; • Ȋntâlnire cu un şaman local (aprox. $30/persoană); • Cheltuielile personale şi pentru orice altă activitate ce nu este inclusă în program sau prezentată ca şi opţională;
  • Hoteluri selecționate
    2 nopti - Lima - Libre Hotel BW Signature Collection 3* 1 noapte - Ica - Hotel Las Dunas 4* 1 noapte - Nazca - Casa Andina Nasca 3* 2 nopti - Arequipa - San Agustin Posada del Monasterio 3* 1 noapte - Colca - Casa Andina Colca 3* 2 nopti - Puno - Taypikala Lago 3* 4 nopti - Cusco - Costa del Sol 4* 1 noapte - Aquas Calientes - El Mapi 3*+ 1 noapte - Valea Sacră - Sonesta Posada del Yucay 3*+ Hotelurile sunt în curs de confirmare. În cazul în care hotelurile prevăzute nu vor fi disponibile, se vor rezerva hoteluri de aceeași categorie și caracteristici ale hotelurilor inițiale. **La hotelul Costa del Sol Windham 4*, o superbă vilă colonială cu patio interior pe care am decis să o includem în pachetul nostru anul acesta, ți-am rezervat camere standard. Dacă dorești să stai în camera colonială, costul suplimentar este de 176 USD pentru cele 4 nopți, pe care îi împarți cu colegul/colega de cameră. Pentru suplimentul de cameră simplă, te rugăm să ne consulți.
VEZI SI ALTE CIRCUITE

Câteva din 1001 de amintiri

bottom of page