top of page

VEZI SI ALTE CIRCUITE
Uganda este una dintre cele mai mici țări din Africa (este doar un pic mai mare decât România) dar deține o diversitate extraordinară de wildlife. În afară de rinocer, pe care poți să-l vezi protejat în rezervație, îi deține pe ceilalți Big 4 (adică leul, leopardul, bivolul și elefantul). Chiar și veteranii cu zeci de safari la activ nu ar putea să spună nu acestei atracții.
Dar probabil ce atrage ca un magnet este posibilitatea de a fi în același perimetru cu cimpanzei și gorile de munte. Uganda oferă astfel de programe iar experiența, deși scurtă, este una dintre cele mai memorabile pe care le poți experimenta în viața ta.
Gorilele de munte, aflate în pericol de dispariție datorită distrugerii habitatului său natural, vânării excesive și bolilor aduse de oameni și-au găsit singurul refugiu în doar două locuri pe acest pământ, iar unul dintre ele se află în pădurea impenetrabilă Bwindi. Dar și ce pădure! Cu arbori seculari și o măreție greu de explicat în cuvinte (nu vrem să fim poetici, dar chiar nu putem descrie).
Pe lângă acesta, Nilul, cel mai lung râu al lumii își începe existența chiar în Uganda, unde avem ocazia să-l vedem în două ipostaze excepționale: într-o tură de rafting chiar la sursa Nilului și la Murchison Falls, unde pare a trece prin niște furci caudine naturale ce oferă lumii un spectacol extraordinar.
Rwanda continuă armonios acest periplu și ajungem să vizităm Parcul Național al Vulcanilor, în căutarea maimuțelor aurii, alte viețăți în pericol de dispariție dar deosebit de simpatice!
Ți-e dor de un safari cu de toate? Uganda & Rwanda îți pot oferi imagini & povești de neuitat, pe un drum mai puțin bătătorit al Africii.
Te invităm să descoperi în cele ce urmează aventura pe care ți-am pregătit-o!
Câteva din 1001 de amintiri
To play, press and hold the enter key. To stop, release the enter key.


































bottom of page
